
În 1909, după — spune legenda locului — un vis în care i s-a arătat Constantin Brâncoveanu, Nicolae Nicolau a ridicat la Gura Vadului o pivniță de piatră, cu meșteri pietrari italieni. Pivnița veche există și azi: în ea se află sala de degustare a cramei Licorna, deschisă în 2013. Domeniul lucrează în jur de 22 de hectare în podgoria Dealu Mare, cu soiurile românești în prim-plan — Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasă Românească — alături de Sauvignon Blanc, Merlot și Cabernet Sauvignon. Gama Anno poartă pe etichetă anul recoltei, iar vinul Bon Viveur a adus cramei medalia de aur la Decanter World Wine Awards, la Londra. Crama s-a deschis între timp și către oaspeți, cu degustări și un restaurant lângă pivnița veche. La conac, vinurile Licorna însoțesc meniul Farm-to-Table. Le găsești și în magazinul nostru, la sticlă.